Select your Top Menu from wp menus

Orheiul, unul dintre cele mai pustiite ţinuturi in timpul deportărilor staliniste

Cu 84 de ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a avut loc primul val de deportari din Basarabia si Bucovina de Nord, cedate de România Uniunii Sovietice în 1940. Peste 2800 de persoane de diferite etnii, majoritatea români, din părțile Orheiului au fost duse cu forța în Siberia sau Kazahstan .Cei care erau deportați se considera că făceau parte din  elemente antisovietice,  moșieri, comercianți, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații anterior din URSS și alte așa-numite elemente sociale străine.  Potrivit istoricilor, in acea noapte de iunie 1941 au fost ridicate, impreuna cu femei si copii, circa 5 mii de familii, considerate “ dusmani ai poporului”.
Din vara anului 2009, in centrul orasului Orhei exista un monument-memorial al victimelor represiunilor politice. Acesta a fost inaugurat pe Aleea monumentelor de pe str. Vasile Lupu, pe data de 6 iulie, la cea de-a 60-cea aniversare a celui de-al doilea val de deportari in masa, operat de regimul stalinist in anul 1949.