Orheiul are 3 milionari în lei. Aceste date se conţin în rezultatele privind colectarea declaraţiilor pe venit pentru anul 2012, făcute publice de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS). După numărul de milionari raionul Orhei se află la egalitate cu raioanele Cahul şi Ialoveni. În total, conform declaraţiilor pe venit, R.Moldova avea la sfârşitul anului trecut 191 de milionari în valută naţională.
Cei mai mulţi milionari locuiesc la Chişinău, aici fiind înregistrate 159 de persoane. Pe locul doi se situează Bălţi – cu 7 milionari. Majoritatea milionarilor sunt bărbaţi – 137, iar 54 sunt femei.
Potrivit datelor IFPS, cel mai tânăr milionar din Moldova are 24 de ani, iar cea mai vârstnică persoană care în 2012 a declarat venituri de peste un milion de lei are 82 de ani. Insumat, venitul declarat al milionarilor autohtoni este de aproape o jumatate de miliard de lei. Impresionant e faptul că în 2012 faţă de 2011 numărul cetatenilor-milionari a crescut cu 11.
sursa: Radio Orhei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…