Select your Top Menu from wp menus

Orheiul ar putea deveni membru în rețeaua globală UNESCO a orașelor care învață VIDEO

Municipiul Orhei ar putea deveni parte a rețelei globale UNESCO a orașelor care învață. Pentru a promova conceptul învățării continuie în rândul adulților la Orhei Asociația Umanitară „Filantropia Creștină”, în parteneriat cu Organizația „DVV Internațional Moldova” au organizat primul festival dedicat învățării pe întreg parcursul vieții. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și Ulrich Kinne reprezentantul Ambasadei Germaniei , țară care a finanțat mai multe proiecte destinate educației în țara noastră. Detalii despre festival a oferit preotul Sergiu Aga care a implementat la Orhei în trecut un proiect destinat educației adulților.

Pentru a deveni membru în rețeaua orașelor care învață, autoritățile municipale din Orhei trebuie să depună o cerere la biroul local UNESCO. Potrivit lui Sergiu Aga, autoritățile din Cahul, un alt oraș din Republica Moldova, care intenționează să intre în rețea, deja au depus actele necesare în acest sens.
În cadrul festivalului dedicat învățării au fost organizate câteva ateliere practice, la care participanții au învățat despre confecționarea felicitărilor și jucăriilor, arta dansurilor populare, istoria limbii române și altele.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/orheiul-ar-putea-deveni-membru-in-reteaua-globala-unesco-a-oraselor-care-invata-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19