OrheiLand: dimineața atracțiile repornite, seara – reoprite. Poliţia: va permite doar CNESP

Duminică, 5 iulie, la OrheiLand a avut loc o manifestaţie, numită de organizatori “adunare generală a orheienilor”. La întrunirea, care a fost anunţată în ajun de deputata Partidului Șor (PȘ) Marina Tauber, au mai participat deputatul V ladimir Vitiuc, preşedintele raionului Dinu Țurcanu, primarul municipiului Pavel Verejanu şi alţi fruntaşi şi activişti ai PȘ. Organizatorii nu au anunţat numărul participanţilor, dar poliţia, care a calificat manfestatța drept protest, a estimat că la OrheiLand au fost în jur de 150 de persoane.

Vezi si Orheiul, infectat de (sama)volnicie: Cazul “OrheiLand”

În timpul manifestaţiei, de pe scenă OrheiLandului s-a declarat că “încercările de a închide cel mai mare parc cultural-familial din Republica Moldova este o acțiune politică, îndreptată împotriva Partidului Politic „Șor”, menţionându-se că acest lucru se face la comanda preşedintelui Igor Dodon (lider neformal al socialiştilor, n,n.). Deputata Tauber a spus că interdicţiile impuse de autorităţi pentru OrheiLand sunt abuzive şi selective, deoarece a văzut cum în parcul Valea Morilor din Chişinău lumea se distrează liber, fără a ţine cont de coronavirus. Luările de cuvânt de pe scenă erau întrerupte de aplauzele celor prezenţi, dar şi de momente artistice – intervenţii ale animatorilor şi un concert.
După manifestaţie, Partidul Șor şi Primăria Orhei au publicat pe paginile web comunicate de presă despre eveniment şi au anunţat că „Adunarea generală a orheieniilor a decis, iar toate atracţiile de la OrheiLand au fost pornite din nou”.

Ulterior, şi Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) a publicat un comunicat de presă, în care a se spune că “unii politicieni și reprezentanți ai administrației publice locale, dar și unii agenți economici din r. Orhei încalcă abuziv legea, instigă cetățenii la nerespectarea măsurilor de protecție și supun riscului viața și sănătatea oamenilor”. IGP susține că a documentat acţiunile prin care au fost admise încălcări ale restricțiilor stabilite de cadrul normativ, iar persoanele responsabile/organizatorii vor fi atrași la răspundere în modul stabilit de lege.
Poliţia a contestat şi compararea OrheiLand cu alte parcuri publice, afirmând că acolo, în perioada restricţiilor impuse de coronavirus, nu funcţionează utilajele pentru distracții, care presupun aglomeraţie, iar parcurile de distracţii nu activează deloc, conform restricţiilor impuse de Centrul Naţional de Sănătate Publică (CNESP).
Aşa că, după repornire, caruselele și alte atracţii de la OrheiLand au fost reoprite. IGP precizează că, până la permisiunea CNESP, în parcurile de distracţii , printre care şi OrheiLand, e voie mai mult de plimbat în aer liber, cu păstrarea distanţei sociale şi respectarea altor măsuri sanitare de protecţie împotriva coronavirusului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago