Select your Top Menu from wp menus

Orhei: Un băiat de 11 ani, găsit FĂRĂ SUFLARE în curtea casei părinteşti

Ziua de astăzi a început tragic într-o familie dintr-un sat mare din raionul Orhei. În curtea casei a fost descoperit corpul neînsufleţit al unui băiat în vârstă de 11 ani. Descoperirea macabră a fost făcută de către sora mai mică a copilului decedat. Fata, în vârstă de 8 ani, l-a găsit pe fratele sau spânzurat în copacul din spatele casei.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Orhei, Diana Maxim, a relatat că, deocamdată, medicul legist nu a găsit pe corpul băiatului semne de moarte violentă. În acelaşi timp, părinţii copilului spun că nu înţeleg ce s-a întâmplat. În ajun seara, băiatul s-a întors acasă de la joacă şi a mers ca de obicei la culcare.

Băiatul provine dintr-o familie social- vulnerabilă, în care mama este surdo-mută. Copilul avea şi unele carenţe la şcoală, aflându-se la evidenţă  poliţiei din cauza abandonului şcolar semnalat de directoarea instituţiei în care învăţa.

Poliţia investighează acest caz tragic, care este al doilea înregistrat în raionul Orhei, într-un interval  scurt de timp. Recent,  într-un alt sat, şi-a pus capăt zilelor o minoră care, după decesul mamei sale, locuia în familia unei rude-tutore.

Potrivit Dianei Maxim, de la începutul anului curent, în raionul Orhei se înregistrează o creştere alarmantă a cazurilor de suicid, inclusiv printre persoanele adulte.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/orhei-un-baiat-de-11-ani-gasit-fara-suflare-in-curtea-casei-parintesti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19