Select your Top Menu from wp menus

Orhei: PROTEST din cauza respingerii referendumului VIDEO  

În jur de 100 de persoane s-au adunat în amiaza zilei de astăzi pe piaţa Vâsle Lupu din centrul oraşului Orhei. Aceştia au protestat împotriva respingerii de către CEC a iniţiativei de organizare a unui plebiscit privind alegerea şefului statului în mod direct, dar şi de limitare a numărului deputaţilor şi a imunităţii parlamentare. În cadrul evenimentului organizat de Platforma DA a fost menţionat că peste 22 de mii de cetăţeni din raionul Orhei şi-au pus semnăturile pentru desfăşurarea acestui referendum.

Membrul Consiliului Marii Adunări Naționale, Chiril Moțpan, a îndemnat oamenii să vină în ziua pe 24 aprilie la un protest amplu  la Chsinau, unde sunt aşteptaţi şi concetăţenii din diaspora.
La miting au vorbit şi câţiva locuitori din raionul Orhei, care s-au arătat indignați de situația din țară, dar și de declarațiile unor deputați, care au afirmat că pentru colectarea semnăturilor pentru referendum s-au plătit bani.

Protestul de la Orhei a durat aproape o oră şi jumătate, fiind însoţit şi de unele efecte colaterale, legate de presa prezenta la eveniment.

Dat fiind că pe camera de luat vederi a Radio Orhei nu era aplicat un semn de identificare, Chiril Moţpan a acuzat că jurnalistul nostru ar face filmări la comanda lui Ilan Shor.  În scurt timp, aceste momente de confuzie au fost depăşite şi Chiril Moţpan şi-a cerut scuze  în mod public.

Aproape imediat, pentru acest episod şi-a manifestat  interesul  o tânără care i-a spus jurnsalistului Radio Orhei că vrea să realizeze un subiect pentru portalului  Today.md.  Intenţia i-a fost însă dezaprobată, ca urmare  a modului subiectiv şi neadecvat în care portalul numit a reflectat un alt   eveniment asemănător care a avut loc recent  la Orhei  şi care a vizat-o pe fosta ministră a educaţiei, Maia Sandu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/orhei-protest-din-cauza-respingerii-referendumului-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19