Orasul Orhei ar putea avea un Plan de Dezvoltare Urbană Integrată – gratie unui proiect finantat printr-un program al Uniunii Europene.
Proiectul cu genericul „Capacitate pentru Dezvoltare Urbană Integrată: Inter-ABLE”, este finanţat de Programul Operaţional Comun “Bazinul Mării Negre 2007-2013” şi are un buget total de peste 262 mii euro, perioada de dezvoltare fiind septembrie 2011 – decembrie 2012.
In afara de Orhei, beneficiari ai proiectului european, finantat in scopul dezvoltarii infrastructurii, mai sunt municipiul Balti si orasul Vadul-lui Voda.
La sfarsitul lunii mai, in cadrul unei conferinte de presa, coordonatorul proiectului, Mihail Perebinos, care este si director executiv al Asociaţiei Primarilor şi Colectivităţilor Locale din Moldova, a declarat ca cele trei oraşe-beneficiare isi vor împărtăşi mai apoi experienţa altor orase din republica.
La Orhei, seminarul de start in elaborarea Planului de Dezvoltare Urbană Integrată va avea loc miercuri, 20 iunie. Acest eveniment a fost precedat de un seminar international desfasurat in Romania la care, de curand, au participat primarul Vitalie Colun si arhitectul-sef al orasului Alexandru Taranu.
Amintim ca Orheiul a fost primul oras din republica unde, cu aproximativ 15 ani in urma, a fost elaborat un Plan Urbanistic General, completat si perfectat ulterior in cadrul Agendei Locale -21.