Acesta este titlul unui comunicat de presa comun al Consiliului raional si primariei Orhei, care a fost remis spre difuzare Radio Orhei.
Potrivit documentului citat, sambata, 31 martie, o comisie constituita din reprezentanti ai autoritatilor raionale si orasenesti s-au documentat pe teren cu mersul lucrarilor de renovare a edificiului primariei Orhei.
Comisia a constatat ca pe santier se munceste chiar si in zi de odihna si ca, in general, lucrarile decurg in ritm sustinut. Ceea ce sporeste increderea ca pana la sfarsitul anului curent schimbul sediilor dintre Consiliul raional si primaria Orhei va avea loc. Astfel, planul de actiuni elaborat dupa largi consultari cu cetatenii, va fi realizat in termen.
In comunicatul de referinta este amintit faptul ca decizia despre schimbul sediilor intre cele 2 parti si despre alocarea mijloacelor bugetare necesare in acest scop a fost aprobata la sfarsitul anului trecut. Aceasta, dupa ce proiectul a fost supus dezbaterilor publice atat prin intermediul presei locale, cat si la numeroasele intalniri ale demnitarilor orheieni cu locuitorii orasului, satelor si comunelor din raion.
Lucrarile de reconstructie sunt executate de un antreprenor local cu experienta in domeniu „OrconsOrNucons”, care a castigat tenderul ce a fost organizat de autoritati in mod transparent si deschis. In a doua jumatate a lunii februarie, „OrconsOrNucons” a si purces la extinderea, prin inaltare, a spatiului primariei orasenesti. Marirea suprafetei respective a fost impusa de faptul ca pe departe nu toti functionarii din birourile de la cele 5 etaje ale cladirii Consiliului raional vor incapea in cladirea mai mica a primariei.
Textul integral al comunicatului citat este accesibil pe siteul comun al celor 2 autoritati orheiene oneaprilday.com.
Update: Astazi e 2 aprilie. Prin urmare, ieri a fost 1 aprilie – ziua …. Corect!