Orhei: Informații contradictorii în contextul REFERENDUMului preconizat

Decizia autorităților orășenești de a desfăşura un referendum local pentru strămutarea Pieței Centrale din Orhei generează informaţii contradictorii legate de această intenţie care îi priveşte în special pe comercianţii orheieni.

Este vorba despre o presupusă întâlnire a administraţiei oraşului cu antreprenorii din cadrul pieţei comerciale.
Vineri, 10 iunie, au început să apară anunţuri printate că o asemenea întâlnire va avea loc marți, 14 iunie, dar în aceeași zi pe site-ul Primăriei Orhei a fost plasat un comunicat în care se spunea că aceste anunțuri sunt false.
Sâmbăta, 11 iunie, pe acelaşi site oficial a apărut însă un comunicat care anunţa că întâlnirea celor două părţi va avea loc în după amiaza zilei de  luni, 13 iunie.

Amintim că la începutul săptămânii Consiliul Orășenesc a aprobat decizia despre organizarea unui referendum local privind mutarea Pieței Centrale din Orhei pe data 17 iulie curent.
Comisia Electorală Centrală care, la propunerea consiliului local, stabilește data referendumului, încă nu s-a pronunțat asupra acestei inițiative a edililor orheieni.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago