Select your Top Menu from wp menus

Organizatorii fac apel către participanţi să evite confruntările la Marşul Tricolorului

Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, care organizează în această duminică, 14 septembrie, acţiunea „Marşul Tricolorului”, face apel către participanţi să se abţină de la orice fel de confruntări. Preşedintele mişcării, Dinu Plângău, a spus, la o conferinţă de presă la IPN, că aceste confruntări ar putea avea loc în contextul desfăşurării în aceeaşi zi a unui marş al membrilor şi simpatizanţilor PSRM.

Preşedintele ONG-ului susţine că PSRM mizează pe crearea unor tensiuni şi unor false dezbateri în rândul populaţiei, în pragul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din toamnă, pentru obţinerea unui scor electoral care i-ar asigura accederea în Parlament, iar evenimentul organizat de către formaţiune este o manifestare contra valorilor şi principiilor europene.

Tânărul a mai spus că este inadmisibil ca spaţiul în care părinţii şi bunicii şi-au dobândit libertatea şi independenţa să fie invadat de exponenţii unui regim de factură totalitară, antidemocratică şi antiumană. Piaţa Marii Adunări Naţionale este piaţa celor care au luptat pentru identitatea naţională, pentru limba română, pentru tricolor şi istorie.

Marşul Tricolorului, eveniment care va marca finalul campaniei „Tricolorul Unităţii Naţionale”, urma să pornească din scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, însă PSRM a rezervat scuarul pentru toată luna septembrie, cenzurând astfel orice iniţiativă civică în spaţiul public, a declarat preşedintele Mişcării Tinerii Moldovei. În această situaţie, Marşul Tricolorului va începe din faţa Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, la ora 14.00, de unde coloana se va îndrepta spre scuarul Europei.

Preşedintele organizaţiei a mai spus că participanţii la marş vor manifesta paşnic pentru simbolul rezistenţei neamului şi vor marca dragostea de patrie cu demnitate, în ciuda tuturor impedimentelor. În timpul acţiunii, va fi întins un tricolor de 300 de metri.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/organizatorii-fac-apel-catre-participanti-sa-evite-confruntarile-la-marsul-tricolorului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19