Select your Top Menu from wp menus

Organizațiile de tineret vor beneficia de sprijin financiar din partea statului

Statul urmează să acorde organizaţiilor de tineret un sprijin financiar pentru dezvoltarea organizaţională și implementarea proiectelor orientate spre realizarea activităților acestora. Banii vor fi distribuiți în limita resurselor financiare alocate în bugetul de stat şi/sau în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

Deputații au votat, astăzi, în prima lectură, PROIECTULde modificare a Legii cu privire la tineret.

Sprijinul financiar se va realiza prin finanţare nerambursabilă, iar beneficiarii vor fi selectați în urma unui concurs public, organizat de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul tineretului sau de autoritățile APL.

Proiectul prevede și scutirea de plata chiriei a organizațiilor necomerciale de tineret cu statut de utilitate publică care au apelat la spațiile autorităților/instituțiilor finanțate de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Documentul mai prevede dreptul tinerilor la implicarea în procesul decizional de nivel local, privind programele și oportunitățile de dezvoltare a acestora, dar și în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice de tineret.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați, membri ai Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/organizatiile-de-tineret-vor-beneficia-de-sprijin-financiar-din-partea-statului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19