Mai multe organizații ale societății civile solicită partenerilor de dezvoltare să oprească temporar finanțarea reformelor care nu produc rezultate palpabile și durabile până în momentul în care acestea vor deveni vizibile în Republica Moldova, precum și să sprijine acele domenii în care există un astfel de angajament, transmite IPN.
Potrivit unei Adresări, cele șapte organizații semnatare cer menținerea condamnării deciziei de a schimba sistemul electoral, catalogând-o ca fiind antidemocratică și cu repercusiuni grave asupra pluralismului de partid. Ei mai solicită ca partenerii de dezvoltare să îndemne autoritățile actuale să „readucă Republica Moldova pe făgașul democratic și să țină responsabile autoritățile pentru angajamentele asumate anterior”.
„Acum trei ani, întreaga economie, dar și societatea Republicii Moldova a fost zdruncinată de scandalurile legate de fraudele bancare și schemele de spălări enorme de bani, iar autoritățile nu au realizat, deocamdată, nicio investigație credibilă în acest sens. Nici nu au informat în mod corespunzător societatea despre eforturile depuse pentru a aduce lumină în aceste dosare”, se arată în textul adresării.
Autorii adresării menționează că după încercarea nereușită de a legaliza veniturile obținute din aceste crime cu așa-numita inițiativă de amnistie fiscală, guvernarea actuală a schimbat sistemul electoral în propriul beneficiu, ignorând interesele întregii populații. Sfidând protestele pașnice, care au erupt în 2017, autoritățile moldovenești au recurs la persecuție, intimidare și minciuni – prin furnizarea de informații „oficiale” false și încălcând drepturile fundamentale ale omului, în speță – libertatea la întrunire pașnică și libertatea de exprimare.
Arestarea lui Alexei Alexeev fiind cel mai recent eveniment în această succesiune îngrijorătoare de acțiuni. Poliția, politicienii care susțin guvernarea şi mass-media afiliată politic s-au implicat într-o campanie deschisă de dezinformare a populației în ceea ce privește protestele desfășurate în Chișinău şi au denigrat o persoană nevinovată.
„Asistăm la un regres în ceea ce privește reforma în sectorul justiției. După ce au fost consumate fonduri impunătoare donate sau împrumutate de la partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, Guvernul reduce din transparență și accesul la informație”, se arată în adresare.
Documentul este adresat președintelui Consiliului European Donald Tusk, președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Junker, președintelui Parlamentului European Antonio Tajani, președintelui Adunării Generale a Consiliului Europei Pedro Agramunt, secretarului general al Consiliului Europei Thorbjørn JAGLAND, înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, comisarului european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere Johannes Hann, Ministrului Afacerilor Externe al Estoniei, președintele Consiliului European Sven Mikser, șefului Delegației Uniunii Europene în Moldova Peter Michalko, șefului adjunct al Oficiului Consiliului Europei în Moldova Eva Gutjahr, șefului Misiunii OSEC în Moldova Michael Scanlan, managerului pentru Moldova al Băncii Mondiale Anna Akhalkatsi, reprezentantului permanent al FMI în Moldova Armine Khachatryan, șefului Oficiului BERD în Chișinău Dmitri Gvindadze, directorului Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA Karen Hillard, rezidentului coordonator al ONU, reprezentantul permanent PNUD în Moldova Dafina Gerceva, ambasadorului SUA n Moldova James Pettit, ambasadorului Germaniei în Moldova Julia Monar, ambasadorului Marii Britanii în Moldova, Lucy Joyce Obe, ambasadorului Suediei în Moldova Signe Burgstaller.
Adresarea este semnată de Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”; Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă; Centrul de Politici și Reforme; Centrul de Resurse Juridice din Moldova; Institutul de Politici Publice; Transparency International Moldova și WatchDog.MD.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…