Select your Top Menu from wp menus

Opt persoane deferite justiţiei în „dosarul uraniu”

Procuratura Generală anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a 8 persoane de comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere ilegală a substanţei radioactive – uraniu.

Potrivit celor constatate de procurori, inculpaţii au introdus uraniul prin contrabandă din Federaţia Rusă şi urmau sa-l comercializeze reprezentanţilor lumii interlope atît din Republica Moldova, cît şi de peste hotare.

Inculpaţii au fost reţinuţi pe 3 decembrie 2014 în Capitală, în momentul în care încercau să pună în circulaţie ilegală peste 200 grame de substanţă radioactivă. Pentru această cantitate de uraniu, învinuiţii pretindeau 600 mii euro (3 000 de euro pentru 1 gram).
Urmărirea penală pe acest caz a fost declanşată pe 27 noiembrie 2014, urmare a unei operaţiuni comune, realizate de Procuratura Generală şi Inspectoratul Naţional de Investigaţii, cu suportul tehnic al colegilor din SUA.

Pe moment, toate persoanele inculpate se află în stare de arest preventiv. Aceştia au vîrstele cuprinse între 33 şi 75 de ani, sunt locuitori ai municipiului Chişinău, Orhei şi Ocniţa.

Respectiva cauză penală a fost expediată pentru examinare în Judecătoria sect.Rîşcani, inculpaţii riscînd pedepse de pînă la 10 ani închisoare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/opt-persoane-deferite-justitiei-in-dosarul-uraniu/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19