Select your Top Menu from wp menus

Opinii: Protestele trebuie să continuie

Acţiunile de protest din centrul Capitalei trebuie să continuie, indiferent de criza de soluţii care se atestă în rândul liderilor protestatarilor. Şi asta deoarece guvernarea nu va ceda puterea din propria iniţiativă, iar societatea civilă trebuie să fie gata pentru a interveni, pe cale paşnică, pentru a da jos clasa politică coruptă şi nelegitimă care s-a instaurat în stat. Opiniile au fost exprimate de către invitaţii emisiunii ”Politica” de la TV7.
Potrivit fostului deputat, Stela Jantuan, societatea civilă trebuie să protesteze în continuare, pentru a pune presiune pe clasa politică. ”Societatea civilă trebuie să se consolideze în continuare, indiferent că este opoziţia sau alţi lideri care au scopul de a scăpa de această clasă politică instaurată ilegal. Oamenii trebuie să se folosească de unicul element democratic, care este protestul, nu trebuie să cedeze. Iar societatea civilă are menirea ca să schimbe mentalitatea alegătorului. Pentru ca la următoarele alegeri să nu primească mită câte 300 de lei şi apoi, patru ani să se uite cum se fură ţara, dar să voteze partidele oneste şi care vor să facă regulă în ţară”.

Părerea este împărţită şi de alţi invitaţi care spun că manifestaţiile trebuie să genereze anticipate. ”Protestele nu trebuie să înceteze. Însă pentru a reuşi, trebuie să ne unim toti, să nu fim divizaţi pe criterii politice, pro-ruşi sau pro-europeni. Trebuie să punem toţi umărul pentru a scăpa de regimul corupt din ţară. Consider că trebuie să apelăm şi la organizaţiile internaţionale”, susţine preşedintele Transparency International, Lilia Carasciuc.

Alte voci afirmă, însă, că anticipatele nu vor avea loc, indiferent de revolta protestatarilor. ”Ar fi absurd să ne gândim că protestele vor duce la alegeri anticipate. Am văzut că nu s-a întâmplat nimic chiar dacă a fost un ultimatum din partea protestatarilor. Trebuie să ne pregătim de discuţii lungi. Alegeri ar putea fi doar dacă o să vrea guvernanţii. Poate se vor gândi că peste trei ani ar putea pierde şi mai mult din rating, doar poate în aşa condiţii, în altfel de condiţii, nu”, declară expertul în corupţie, Mariana Kalughin.

”Eu gândesc că nimeni acum nu este pregătit de alegeri anticipate. Nici partidele de la guvernare, dar nici noile alternative politice. Cred că protestatarii ar putea avea o victorie dacă încearcă să pună presiune pentru ca instituţiile statului să fie depolitizate. Atunci ar putea avea loc schimbări la nivel de stat corupt”, susţine jurnalistul Ion Terguţă.

Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală a avut loc un forum al societăţii civile, la care s-a venit cu soluţii pentru acţiunile protestatarilor de mai departe. La final, s-a decis ca protestele să continuie şi să se insiste pe alegeri anticipate.

sursa: tv7.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/opinii-protestele-trebuie-sa-continuie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19