Categories: PoliticȘtiri

Opinii împărţite privind schimbarea modalităţii de alegere a şefului statului

În timp ce unii experţi susţin că opoziţia a câştigat în urma deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie, prin care s-a revenit la alegerea directă a şefului statului, alţii cred că, dimpotrivă, a fost o capcană pentru opoziţie. Declaraţiile contradictorii au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Analistul politic Vitalii Andrievschi consideră că opoziţia a avut doar de câştigat. „Deja sunt cunoscuţi potenţialii candidaţi la preşedinţie atât de stânga, cât şi de dreapta. Cei de la guvernare, deocamdată, nu au un candidat. Consider că celor din PDM le-ar fi convenit mai mult ca preşedintele ţării să fie ales în Parlament”, a opinat Andrievschi.

Comentatorul politic Alexei Tulbure, fost ambasador moldovean la ONU şi fost reprezentant al Moldovei la Consiliul Europei, e de părere că decizia CC din 4 martie este o capcană pentru opoziţie. „Sloganele opoziţiei au fost altele, cum ar fi demisia şi alegeri parlamentare anticipate, scoaterea statului din captivitate. Opoziţia a avut o şansă în privinţa alegerilor anticipate prin faptul că Parlamentul nu ar fi putut să aleagă preşedintele. Prin decizia CC cei de la guvernare şi-au soluţionat problema, aşa că vor mai sta în fotolii încă trei ani”, a declarat Tulbure.

Curtea Constituţională a decis la 4 martie că modificările constituţionale din 2000 prin care s-a trecut la alegerea şefului statului în Parlament sunt neconstituţionale, iar următorul preşedinte al Republicii Moldova urmează a fi ales prin vot direct, universal, liber exprimat şi secret de către popor.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago