Preşedintele Asociaţiei obşteşti „Centrul de iniţiative şi monitorizare a autorităţilor publice”, juristul Ion Dron, consideră că alegătorii care au votat pentru ca Ilan Şor să devină primar al oraşului Orhei nu sunt mai puţin cărturari, conştienţi (грамотные) decât acei care în alegerile locale au votat pentru Iurie Leancă. Opinia a fost exprimată luni seara, în cadrul emisiunii Politica, în limba rusă, de la TV7.
La întrebarea dacă sunt cărturari orheienii care, în pofida scandalului miliardului, l-au ales primar pe Ilan Şor, invitatul emisiunii Ion Dron a declarat că alegătorii de la Orhei nu sunt mai puţin cărturari decât acei care au votat pentru Iurie Leancă. Argumentându-şi afirmaţia, Dron a spus că dacă Şor a devenit bănuit în dosarul miliardului, apoi asta se datorează şi lui Iurie Leancă care pe timpul când era prim-ministru a facilitat furtul miliardului.
Amintim că Ilan Şor a obţinut aproape 62% din voturile exprimate în alegerile din 14 iunie. După scrutin, pentru a afla ce păreri există în privinţa victoriei candidatului si consilierilor MSPR „Ravnopravie”, pe site-ul radioorhei.info a fost plasată o întrebare cu trei variante de răspuns.
Până în seara zilei de luni, 6 iulie, majoritatea celor 107 participanţi la sondaj ori 53% au răspuns că alegerea lui Ilan Şor şi consilierilor “Ravnopravie” la cârma Orheiului îi întristează, 37% au răspuns că îi bucură, iar 9 % au răspuns că îi lasă indiferenţi.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…