Select your Top Menu from wp menus

Opinia unui fost viceprimar de Orhei despre sistemul electoral mixt: “E o combinaţie”

Fostul viceprimar al oraşului Orhei, Igor Grigoriev, consideră că ceea ce se propune este o combinaţie, dar nu un sistem electoral mixt. Potrivit Newsmaker.md, Grigoriev şi-a exprimat această opinie în cadrul dezbaterilor organizate de Transparency Internaţional Moldova, cu prilejul prezentării unui studiu privind proiectele de reformare a sistemului electoral.

La masa rotundă care a avut loc pe 31 mai, au participat reprezentanţi ai socetatii civile , ONGurilor, corpului parlamentar şi Preşedinţiei.
În cadrul evenimentului au avut loc  diverse nterpretări ale unor articole din proiectul de reformare a sistemului electoral, dar , în final , democraţior lor şi socialiştilor li s-a recomandat să-şi retragă proiectul din Parlament, iar  autorităţilor – să revină la această chestiune “după restabilirea legitimităţii Parlamentului, adică după alegerile parlamentare.

Nota RO: Igor Grigoriev a fost viceprimar de Orhei o perioadă foarte  scurtă de timp – în iunie-octombrie 2015, după ce a condus staff-ul electoral al lui Ilan Șor, ajutându-l pe acesta să obțină  Primăria. Peste un an, în  octombrie anul trecut, urmare a unor dezvăluiri pe care Grigoriev le-a făcut unui portal din Chişinău, între cei doi a izbucnit un scandal cu învinuiri reciproce.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/opinia-unui-fost-viceprimar-de-orhei-despre-sistemul-electoral-mixt-e-o-combinatie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19