Select your Top Menu from wp menus

ONG-urile sunt îngrijorate de acţiunile procurorului general în privinţa unui magistrat

Procurorul general interimar a solicitat acordul CSM pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătoarei Domnica Manole pe motiv că aceasta „a pronunţat cu bună-ştiinţă o hotărâre contrară legii” atunci când a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind refuzul în organizarea referendumului. Mai multe organizaţii ale societăţii civile au semnat un apel public, adresat Procuraturii Generale şi CSM-ului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile procurorului general, transmite IPN.

Potrivit documentului, în data de 14 aprilie, la cererea grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului de modificare a Constituţiei, judecătoarea Curţii de Apel Chişinău, Domnica Manole, a anulat decizia CEC din 30 martie privind refuzul în organizarea referendumului. Judecătoarea a obligat CEC să adopte o hotărâre cu privire la iniţierea referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Hotărârea Curţii de Apel a fost contestată de CEC la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ). În data de 22 aprilie, CSJ a constatat că hotărârea CEC este legală, a casat hotărârea Curţii de Apel Chişinău şi a respins cererea de chemare în judecată a grupului de iniţiativă. La 23 mai, Procuratura Generală a fost sesizată de către CEC în ceea ce priveşte comiterea de către judecătorul Domnica Manole a infracţiunii de pronunţare cu bună ştiinţă a unei hotărâri contrare legii. A doua zi, procurorul general interimar a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii acordul pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătoarei.

„Considerăm sesizarea procurorului general interimar una tendenţioasă şi periculoasă pentru tot sistemul judecătoresc. Sesizarea nu se referă deloc la adoptarea hotărârii în cauză de către judecătorul Manole. Sesizarea se bazează exclusiv pe textul deciziei Colegiului CSJ care, la rândul său, este o decizie judecătorească în care sunt analizate şi interpretate normele legale, inclusiv cele constituţionale. Această sesizare poate fi catalogată drept o intimidare a judecătoarei care a anulat un act administrativ”, scrie în apelul societăţii civile.

Semnatarii apelului solicită procurorului general interimar explicarea acuzaţiilor aduse judecătoarei şi publicarea sesizării, dat fiind rezonanţa şi potenţialul impact asupra sistemului judiciar. Consiliului Superior al Magistraturii se solicită examinarea sesizării în şedinţă publică, examinarea minuţioasă a tuturor aspectelor cauzei şi argumentarea convingătoare a hotărârii adoptate.

Organizaţiile semnatare sunt Ambasada Drepturilor Omului, Asociaţia „Promo-LEX”, Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER), Asociaţia Presei Independente (API), Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Institutul de Politici Publice (IPP), Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” (IDIS „Viitorul”) şi Transparency International Moldova (TI-Moldova).


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ong-urile-sunt-ingrijorate-de-actiunile-procurorului-general-in-privinta-unui-magistrat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19