Select your Top Menu from wp menus

ONG-urile de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu campania de denigrare a echipei TV8 și transmit un mesaj de solidaritate pentru toți jurnaliștii care își fac onest meseria

Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu răspândirea în spațiul public a unor speculații defăimătoare la adresa echipei postului de televiziune TV8 și cu discursul de ură la adresa jurnalistelor și jurnaliștilor acestei instituții media, dar și a altor profesioniști media din Republica Moldova.

În urma conflictului de interese declarat de Natalia Morari, fostă membră a Consiliului de administrare a Asociației Obștești „Media Alternativa”, fondatoarea postului de televiziune TV8, dar și a unor postări ale acesteia pe rețeaua socială Facebook, de care TV8 s-a disociat complet și categoric, echipa acestui post a devenit ținta unor mesaje denigratoare la adresa sa, în special în mediul online. Unii utilizatori ai rețelelor sociale, dar și foști sau actuali politicieni au lansat acuzații defăimătoare la adresa tuturor jurnalistelor și jurnaliștilor de la acest post de televiziune, dar și de la alte instituții mass-media, utilizând speculații fără substrat factologic, injurii și declarații care lezează onoarea, demnitatea și reputația profesională.

Constatăm cu îngrijorare că acest caz este exploatat de persoane controlate de diferiți politicieni controversați și de oameni de afaceri implicați în ilegalități, pentru a discredita și a incita la ură față de jurnaliștii din Republica Moldova în general și față de jurnalismul independent și jurnalismul de investigație în special.

Organizațiile semnatare transmit un mesaj de solidaritate cu toți jurnaliștii și toate jurnalistele din țară care respectă valorile de etică profesională și respectă Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Îndemnăm utilizatorii rețelelor sociale și consumatorii de produse media să păstreze un limbaj civilizat în raport cu jurnaliștii și să învețe a face distincție între jurnaliștii onești care muncesc pentru informarea corectă a publicului, care dezvăluie scheme ilegale de corupție și cei care promovează anumite interese sub paravanul jurnalismului. Solicităm excluderea din discursul public a mesajelor de ură și de stigmatizare a femeilor-jurnaliste. Cerem politicienilor și persoanelor afiliate acestora să înceteze campania de incitare la intoleranță și de denigrare a jurnalismului independent, bazat pe respectarea valorilor etice ale profesiei noastre.

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociația Presei Independente

Asociația Presei Electronice

Asociația Media Guard


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ong-urile-de-media-isi-exprima-ingrijorarea-in-legatura-cu-campania-de-denigrare-a-echipei-tv8-si-transmit-un-mesaj-de-solidaritate-pentru-toti-jurnalistii-care-isi-fac-onest-meseria/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19