Select your Top Menu from wp menus

ONG-urile de media condamnă restricțiile impuse de Președinție unor jurnalişti

Șase organizații neguvernamentale din domeniul media au emis o declarație în care spun că regretă acțiunile de îngrădire a accesului la informație și restricțiile impuse unor jurnaliști de către Președinția Republicii Moldova. ONG-urile solicită asigurarea nediscriminatorie a accesului reprezentanților mass-media la evenimentele organizate de către Președinție și la informația de interes public care trebuie să fie furnizată de instituție în condițiile legii, transmite IPN.

ONG-urile amintesc faptul că marți, 29 august 2017, fotoreporterului Constantin Grigoriță i-a fost refuzat accesul la briefingul președintelui Igor Dodon, fără explicații. Totodată reamintesc faptul că acum o lună, aceluiași fotoreporter i-a fost interzisă participarea la întâlnirea Președintelui Igor Dodon cu reprezentanții mass-media, organizată la vila prezidențială de la Condrița, deși jurnalistul a întrunit toate condițiile solicitate de Președinție.

La solicitarea Asociației Presei Independente de a oferi explicații în legătură cu ultimul caz, Președinția a oferit un răspuns evaziv, lăsând să se înțeleagă că restricția i-a fost impusă fotoreporterului ca rezultat al comportamentului pe care Președinția îl consideră contrar moralei și eticii profesionale.

API informează că a depus o cerere de chemare în judecată privind îngrădirea accesului la informație. „Spre regretul nostru, în ultimul timp, Președinția se manifestă ca o instituție închisă, nereceptivă la solicitările de informații, iar mai mulți jurnaliști semnează dificultăți în comunicarea cu reprezentanții acestei structuri publice”, se spune în declaraţie.

ONG-urile solicită Președinției Republicii Moldova și personal președintelui Igor Dodon să revadă strategia de comunicare și interacțiune cu reprezentanții mass-media, să asigure transparența activității instituției prezidențiale și să excludă practicile antidemocratice de selectare și acreditare a reprezentanților presei pe criterii de loialitate.

Declaraţia este semnată de către Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul „Acces-Info”, Asociația Telejurnaliștilor Independenți şi Asociația Presei Electronice.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ong-urile-de-media-condamna-restrictiile-impuse-de-presedintie-unor-jurnalisti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19