Categories: SocialȘtiri

ONG-urile de media cer Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesizeze pe marginea deciziei Curții Supreme de Justiție privind demiterile de la GRT

Organizațiile neguvernamentale de media contestă decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ), din data de 12 septembrie 2018, prin care a dat câștig de cauză Adunării Populare de la Comrat (APG), legalizând astfel noua componență a Consiliului de Observatori (CO) al Gagauziya Radio Televizionu (GRT). Precizăm că, în decizia sa, CSJ s-a condus de Legea audiovizualului din Găgăuzia, un act juridic abuziv, adoptat cu încălcarea legislației Republicii Moldova.

Reamintim că, în perioada de adoptare a acestei legi de către APG, principalele instituții ale statului au fost avertizate de către CCA și de către societatea civilă despre lacunele de ordin legislativ pe care le conține Legea audiovizualului din Găgăuzia.

Astfel, documentul substituie atribuțiile legale ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului  (CCA) de a elibera licențe de emisie și autorizații de retransmisie, încalcă prevederile de desemnare a Consiliului de Observatori al GRT prevăzute de Codul Audiovizualului, instituind de fapt controlul politic al Adunării Populare asupra radiodifuzorului public regional GRT.

Menționăm că, potrivit art. 12 al Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, Adunarea Populară nu are în competența sa adoptarea actelor normative care ar reglementa domeniul audiovizualului.

Codul Audiovizualului din 2006 stipulează, în articolul 65, că ”în U.T.A. Găgăuzia funcţionează, în conformitate cu prezentul cod, la decizia Adunării sale Populare, radiodifuzorul public regional Compania „Teleradio-Găgăuzia””.

În context, organizațiile de media solicită Consiliului Superior al Magistraturii să se autosesizeze și să efectueze controlul privind veridicitatea și corectitudinea deciziei CSJ, adoptate în baza unei legi votate abuziv de deputații de la Comrat. Ne întemeiem solicitarea pe art. 12 alin. 6 al Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei care prevede că ”actele normative ale Găgăuziei care contravin Constituției Republicii Moldova și prezentei legi se declară nule.”

Totodată, facem apel  către Guvern să nu admită adoptarea unor legi abuzive, care vin în contradicție cu prevederile legislației naționale și sfidează normele democratice; precum și să întreprindă acțiuni de control asupra respectării legislației Republicii Moldova în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, în conformitate cu articolul 111, alin. 6 al Constituției care stipulează: „Controlul asupra respectării legislaţiei Republicii Moldova în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se exercită de Guvern”.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei 
Asociația Telejurnaliștilor Independenți 
Centrul „Acces-info”

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago