Select your Top Menu from wp menus

ONG-urile critică amendamentele la legislația audiovizuală adoptate de parlament

Principalele organizații neguvernamentale din domeniul media au criticat, într-o scrisoare deschisă, recentele amendamentele la legislația audiovizuală adoptate de parlament în prima lectură, spunând că pot inversa sensul reformelor din ultimii ani. Modificările la Codul serviciilor media audiovizuale au fost adoptate pe 3 decembrie de o nouă majoritate formată de deputații socialiști și cei din grupul Pentru Moldova. Ele prevăd că vor fi micșorate cotele obligatorii de programe de producție autohtonă și în limba română, permițând revenirea la retransmisiunile masive din străinătate, care au fost dominate în trecut de retransmisiuni din Rusia. În scrisoarea adresată de apărătorii libertății presei autorităților moldovene, Uniunii Europene, Statelor Unite și Consiliului Europei se spune că amendamentele au fost adoptate în mod netransparent, sunt „periculoase” și vor pune în „condiții economice inechitabile” producătorii locali. Este criticată în mod special prevederea care obligă jurnaliștilor să-și dezvăluie sursele în interesul securității naționale și ordinii publice, care creează condiții pentru „îngrădirea libertăților mass-mediei și ale jurnalistului”.

sursa: europalibera.org