Asociația Presei Electronice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul „Acces-Info” și Asociația Media Guard își exprimă dezacordul și îngrijorarea în legătură cu modificările operate la Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA), adoptate de Parlament în ședința plenară din 23 septembrie 2021. Modificările prevăd, între altele, posibilitatea revocării din funcție, în mod colectiv sau individual, a membrilor Consiliului Audiovizualului (CA) în cazul în care va fi constatată activitatea „defectuoasă” a autorității ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor de membru al CA.
Avem deplina convingere că membrii CA, ca și membrii oricărei autorități publice, trebuie să demonstreze responsabilitate sau să fie responsabilizați. În același rând, constatăm că eficiența redusă a CA este cauzată, de fapt, nu de inamovibilitatea membrilor acestei instituții, ci de procedura de desemnare a acestora, contrar legii, pe criterii politice, în urma unor concursuri publice mimate și a lipsei unui control parlamentar adecvat al modului în care își onorează obligațiile prevăzute de lege.
Considerăm că modificările operate la lege descurajează reprezentanții societății civile de a participa la concursul anunțat de comisia parlamentară de specialitate pentru funcțiile vacante din CA. În actuala formulă, modificările adoptate contravin standardelor de calitate a legii (accesibilitate, previzibilitate și claritate) și pot determina subordonarea membrilor CA față de orice majoritate parlamentară (subordonare generată de posibilitatea eliberării din funcție a membrului CA, în orice moment).
Reiterăm convingerea noastră că CA ar putea să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin conform legii doar în condițiile independenței instituționale și decizionale. Noile modificări ale legii nu fortifică independența CA, ci, dimpotrivă, fac această instituție dependentă de voința politică și pot determina membrii CA să ia decizii pe placul puterii.
Rămânem în continuare dispuși și deciși să contribuim la schimbările mult așteptate în domeniul mass-media. Ne dorim însă o cooperare ghidată de valori și norme democratice.
Asociația Presei Electronice
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul „Acces-Info”
Asociația Media Guard