Vicepreşedintele organizaţiei neguvernamentale Adjuta Civis, Alexandru Procop, ar fi fost reţinut de organele de drept. Acesta a fost reţinut de angajaţii Centrului pentru Combaterea Traficului de persoane, scrie OMEGA.
La 30 ianuarie câţiva membri ai ONG-ului au organizat o conferinţă de presă în care au cerut demisia prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vladimir Plahotniuc și au amenințat cu proteste dacă acesta nu pleacă de bună voie.
În cadrul conferinţei s-a declarat că membrii ONG-ului au fost intimidați și chiar amenințați cu moartea.
Procop a declarat în cadrul conferinţei din 30 ianuarie că ar avea o înregistrare audio cu un avocat care transmite ameninţările potrivit cărora el va nimeri în puşcărie şi că va fi târât prin judecăţi dacă nu va înceta să vorbească, scrie OMEGA
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…