Ministra justiției, Olesea Stamate, susține că, dacă Consiliul Superior
al Procurorilor (CSP) va continua concursul pentru selectarea noului
procuror general, inițiat anterior, atunci acest concurs va fi ilegal.
Aceasta pentru că a fost modificată de Parlament Legea Procuraturii, iar
noile prevederi stabilesc o nouă metodă de selectare a candidatului
pentru fotoliul de procuror general. Declarația a fost făcută de
ministra justiției la emisiunea „Ora expertizei” de la Jurnal TV,
transmite IPN.
„Ei vor încălca legea dacă vor continua concursul pentru că proiectul de
lege stipulează clar în dispoziții finale și tranzitorii că orice
concurs în desfășurare la momentul aprobării acestei legi se sistează.
În momentul în care acest proiect de lege este aprobat de Parlament, ei
sunt obligați să sisteze concursul care este în desfășurare”, a declarat
Olesea Stamate.
Ieri seara târziu, Parlamentul a votat modificarea Legii Procuraturii,
în varianta propusă de Ministerul Justiției și cu amendamentele propuse
de deputați. Legea a fost aprobată în a doua lectură. Astfel, candidatul
la funcția de procuror general va fi selectat de către CSP în baza unei
liste propuse de Ministerul Justiției.
CSP a anunțat săptămâna trecută că la concursul pentru funcția de
procuror general inițiat anterior și-au prezentat dosarele șapte
candidați.