Categories: SocialȘtiri

Ofițerii de investigații au reținut un grup de persoane, specializate în trafic de ființe umane

Doi bărbați de etnie romă, cu vîrste cuprinse între 32 și respectiv 41 de ani, domiciliați în raionul Ștefan Vodă, suspectați de trafic de persoane, au fost reținuți de către poliție pentru 30 de zile.

În urma investigațiilor efectuate de către angajații Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Generală, precum și în baza Acordului de colaborare cu Centrul de investigații jurnalistice, s-a efectuat un schimb de informații în privința acestei grupări.

Forțele de ordine au stabilit că gruparea activa de circa doi ani. Aceștia, profitau de situația financiară vulnerabilă ale persoanelor cu deficiențe fizice, prin înșelăciune, îi transportau pe teritoriul Federației Ruse, unde erau adăpostiți inuman și impuși să cerșească în diferite stații de metrou din Moscova. Suspecții, promiteau victimelor circa 300 – 500 de euro lunar, dar în final nu se alegeau cu nimic. La fel, din grupare mai face parte și o femeie de 35 de ani, care nu a fost reținută, pentru-că are în îngrijire un copil minor.

Totodată, poliția a salvat din sclavie un bărbat din raionul Ștefan Vodă, care timp de un an de zile a fost exploatat pentru a cerși în Rusia. Victima a fost repatriată în Moldova și remisă programului de reabilitare a victimelor traficului de ființe umane.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 165 al. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Traficul de ființe umane” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.

La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago