Categories: ExternePoliticȘtiri

Oferta de UNIRE a României către Republica Moldova

Oferta de unire a României către Republica Moldova va fi înaintată până în 2016, la finalul actualei legislaturi de la București. Lansarea grupului ,,Prietenii Unirii” în Parlamentul României, care a avut loc marți, 10 februarie, la Palatul Parlamentului, reprezintă o garanție în acest sens – se spune într-un comunicat al Platformei Unionistă Acțiunea 2012, remis Radio Orhei.

Senatori și deputați din partea tuturor partidelor politice parlamentare și-au asumat ca pe cale legislativă, de lobby, de reprezentare, prin acțiuni de imagine și de intermediere a dialogului cu celelalte instituții relevante, să implementeze proiecte pentru unirea României cu Republica Moldova. Dezvoltarea infrastructurii comune (aeroportuare, feroviare și de transport rutier), urgentarea interconectării celor două sisteme energetice și sprijinirea companiilor din România și Republica Moldova în vederea extinderii activității pe întreg spațiul celor două state românești sunt câteva dintre proiectele pe care membrii grupului parlamentar ,,Prietenii Unirii” și le-au asumat să le realizeze până la încheierea mandatelor din actuala legislatură.

Anghel Gabriela Lola, Ardealeanu Sanda Maria, Badea Viorel Riceard, Bogdănici Camelia, Bumbu Octavian Liviu, Burlacu Ștefan, Cadăr Leonard, Croitoru Cătălin, Cernea Remus Florinel, Ciuhodaru Tudor, Crăciunescu Grigore, Dalca Ștefan Petru, Deaconu Mihai, Diaconu Adrian Nicolae, Diaconu Bogdan, Dobra Dorin, Fenechiu Cătălin Daniel, Fonta Nuțu, Gheorghe Daniel, Grecea Maria, Gunia Dragoș, Irimie Vicențiu Mircea, Marian Ion Cristinel, Mihai Aurelian, Mincă Liliana, Motoc Octavian, Movilă Petru, Năstase Ilie, Oltean Ioan, Peia Ninel, Pop Liviu Marian, Raețchi Ovidiu Alexandru, Roman Cristian Constantin, Săvoiu Ionuț-Cristian, Surugiu Radu, Tănase Răzvan Ionuț, Tomac Eugen, Vosganian Varujan, Vreme Valerian și Zlati Radu sunt parlamentarii care au aderat până în prezent la grupul ,,Prietenii Unirii”, inițiativă a Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

RadioOrhei

Recent Posts

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o zi ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

2 zile ago

Uniunea Avocaților, reacție la declarațiile Maiei Sandu privind un eventual vetting în cazul apărătorilor: „Autonomia avocaturii nu este negociabilă”

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) critică în termeni duri ideea președintei Maia Sandu potrivit…

3 zile ago

Niciun partid nu a obținut mai mult de jumătate din preferințele alegătorilor din municipiul Orhei

Alegerile parlamentare trecute din municipiul Orhei au avut similarități, dar și deosebiri sub aspect numeric,…

3 zile ago