Select your Top Menu from wp menus

Ofensiva gripei şi infecţiilor respiratorii acute la Orhei

Numărul cazurilor suspectate de a fi gripă şi a infecţiilor respiratorii acute a săltat îngrijorător la Orhei. În cadrul şedinţei Comisiei Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei a fost anunţat că la mijlocul săptămânii curente existau 5 bolnavi suspectaţi de gripă.
Morbiditatea prin infecţii acute ale căilor respiratorii s-a majorat de aproape 10 ori, la la 35 de cazuri înregistrate la începutul lunii ianuarie la 313 cazuri – spre sfârşitul lunii februarie.
Potrivit medicului şef sanitar de stat al raionului Vasile Guștiuc, situaţia epidemiologică la Orhei se află totuși sub pragul epidemic. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor a fost aprobat un plan de măsuri care vizează mai ales instituţiile medicale şi de învăţământ. In acelasi timp, IM„Orhei Transport” este obligată să asigure igienizarea transportului public urban la fiecare staţie terminus şi evitarea supraaglomerării microbuzelor, îndeosebi în orele de vârf.
În republică, sunt înregistrate 7 focare de infecţii acute a căilor respiratorii superioare în instituţii preşcolare şi şcolare din or. Briceni – 1, raionul Taraclia – 3, or. Ceadîr – Lunga – 3.
Ministerul Sănătăţii comunică că, morbiditatea prin IACRS a trecut de pragul epidemic (309,96). În cea de-a opta săptămână a anului au fost înregistrate 184 cazuri de gripă clinică sezonieră, din care 33 au fost confirmate de laborator.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ofensiva-gripei-si-infectiilor-respiratorii-acute-la-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19