Categories: PoliticȘtiri

ODIP a început astăzi caravana de informare despre beneficiile Unirii

Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” a dat astăzi startul celei mai mari campanii de informare din Republica Moldova. Astfel, pe parcursul lunii iunie, vor fi amplasate 10 corturi atât în Chișinău, cât și în alte localități din Republica Moldova, precum Orhei, Ialoveni, Leova etc., unde voluntarii organizației vor strânge semnături pentru Unire și vor informa cetățenii care sunt beneficiile apropierii de frații de peste Prut. Totodată, în luna iulie, tinerii vor merge în toate localitățile din Republica Moldova, vor discuta cu cetățenii și vor informa corect populația din mediul rural.
Tot astăzi ODIP a anunțat despre lansarea unei platforme juridice, destinate tuturor cetățenilor Republicii Moldova – UNR (Unitatea Neamului Românesc).

Proiectul are scopul de a apăra drepturile tuturor cetățenilor, care se confruntă cu probleme de natură etnică sau de afirmare identitară. Astfel, în cazul în care cetățeanul este agresat sau este victima unui abuz din cauza faptului că simte românește, acesta va fi apărat gratuit în instanță de avocați competenți prin intermediul proiectului UNR. „Proiectul UNR are drept scop primordial apărarea libertăților fundamentale ale românilor, cetățenilor Republicii Moldova. Vom identifica mecanismele si instrumentele juridice pentru a putea aduce Unirea acasă și respectiv să putem apăra acei cetățeni care sunt supuși anumitor abuzuri”, a declarat Andrei Iosip, avocat, coordonatorul principal al proiectului UNR.
Membrii asociației au declarat totodată în cadrul unei conferințe de presă, că prin intermediul site-ului www.unr.md, care va fi lansat luna aceasta, cetățenii vor putea depune online petiții, sugestii referitoare la unire, precum și vor raporta problemele cu care se confruntă în localitate.
„UNR are menirea să acorde gratuit sprijinul și asistența juridică necesară cetățenilor persecutați si amenințați pe motiv că sunt unioniști, vorbesc limba română și poartă tricolor în piept. Vom combate dezinformarea prin intermediul Caravanei Unirii care va transmite mesajul unionist din casă în casă, de la om la om, în mod calitativ”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).
Totodată,

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

3 zile ago

Peste 22,8 mii lei a fost salariul lunar al primăriței de Orhei, anul trecut

Anul trecut, Tatiana Cociu, potrivit declarației de avere și interese a avut un venit de…

4 zile ago

Guvernarea  vrea să lanseze un post de televiziune în limba moldovenească

Guvernarea Republicii Moldova a venit în seara zilei de azi cu o nouă inițiativă menită…

5 zile ago

Ilan Șor a devenit președintele PAS

Răsturnare de situație în politica de pe malurile Bîcului. Fugarul Ilan Șor a devenit în…

6 zile ago

Comunicat DSE Orhei: mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări săptămâna trecută

Incendiile în sectorul locativ și cele de vegetație continuă să se producă în Orhei, Rezina,…

2 săptămâni ago