Select your Top Menu from wp menus

Octavian Ţîcu cere Ministerului Justiţiei limitarea activităţii Partidului Şor pe un termen de până la 6 luni

După sesizarea depusă la Curtea Constituţională, pentru scoaterea Partidului Şor în afara legii, deputatul Octavian Ţîcu spune că a primit, în căsuţa poştală de la Parlament, cu 150 de cereri prealabile de chemare în judecată de la membrii Partidului Şor, prin care i se cere să prezinte scuze publice în legătură cu declaraţiile sale adresate Partidului Şor. Deputatul Octavian Ţîcu percepe această acţiune drept o tentativă de intimidare a sa.

De asemenea, Octavian Ţîcu anunţă că Partidul Unităţii Naţionale va depune o cerere către Ministerul justiţiei privind limitarea activităţii Partidului Şor pe un termen de până la 6 luni. Octavian Ţîcu declară că, prin forma de activitate a magazinelor sociale Merişor, Partidul Şor încalcă mai multe principia, inclusive internaţionale „Acţiunile partidului Şor aduc prejudicii grave pluralismului politic sau pricnipiilor democratice fundamentale”, spune Octavian Ţîcu.

Astfel, în demersul său către Ministerul Justiţiei, PUN cere încetarea coruperii alegătorilor prin intermediul magazinelor sociale.

sursa: tvrmoldova.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/octavian-ticu-cere-ministerului-justitiei-limitarea-activitatii-partidului-sor-pe-un-termen-de-pana-la-6-luni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19