ObservatOr: Declaraţii şi expresii la sărbătoarea “nepolitizată” de la Orhei

La manifestaţia de astazi de la Orhei, organizată cu prilejul Zilei Limbii Române, au venit câteva zeci de persoane. Printre acestea, demnitari şi funcţionari de la Consiliul raional şi Primăria municipului, deputaţi din fracţiunea Partdului „Șor”, dar şi artişti care au evoluat după încheierea cuvântărilor oficiale.

La microfonul, instalat în fata monumentului lui Vasile Lupu, au ieşit, rând pe rând, preşedintele raionului, Dinu Țurcanu, primarului municipiului, Pavel Verejanu, deputata în Parlamentul republicii, Marina Tauber.

Cei trei au vorbit într-o manieră festivă, au elogiat limba care a prilejuit sărbătoarea din 31 august şi au ocolit sârguincios să numească limba română. I-au spus “limba mamei”, “limba de acasă”, „limba maternă”, numai nu limba română.

Primarul Verejanu a mai regretat că sărbătoarea este politizată de către unii, iar deputata Tauber, care l-a urmat la microfon, şi-a expus deplina adeziune cu antevorbitorul. Asta, pentru ca imediat să înceapă a lăuda fracţiunea Partidului „Sor”, partidul în întregime şi aparte pe liderul formaţiunii Ilan Șor – lucru pe care l-a făcut de cel puţin patru ori în cam tot atâtea minute.

Cei trei oficiali nu au omis nici urările cuvenite momentului. Au făcut-o în limba „lor”, reproducând fidel expresia tradusă din limba rusă “Cu sărbătoarea!” („С праздником”). Dacă spuneau corect, ar fi fost în limba română, nu? Iar asta, la ei, nu se poate.

Vlad Amanescu

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago