Niciodată nu mi-a plăcut Bălţiul. Încă de când am fost acolo prima oară, cu vreo 20 de ani în urmă, am rămas cu senzaţia că îmi este un oraş străin, parcă rupt de restul republicii. Şi mai apoi, când mergeam în “capitala de nord”, rămâneam cu aceeaşi impresie că Bălţiul, cu conducerea lui comunistă, este un oraş parcă încremenit în vremea sovietică, unde trăiesc oameni cu o mentalitate încorsetată în trecut.
Aveam certitudinea că Orheiul este un oraş mai progresist, unde trăiesc oameni cu o mentalitate aţintită în viitor şi care sunt una cu întreaga republică. Îmi plăcea să ştiu că sunt din Orhei şi că fac parte din orheieni. Îmi plăcea să mă întorc acasă, unde mă simţeam în largul meu…
Spre sfârşitul acestei săptămâni a trebuit să merg din nou la Bălţi, la un seminar pentru mass-media din centrul şi nordul republicii. Senzaţia dintodeauna nu a revenit. Nu am simţit nicio deosebire între Orhei şi Bălţi, între orheieni şi bălţeni. La seminar am făcut cunoştinţă cu un coleg de breaslă din Bălţi. Am schimbat vorbe, printre care şi: “Da, după alegeri avem multe în comun, prin primarii noştri…”
M-am întors la Orhei şi m-am simţit la fel ca la Bălţi. Adică, la fel cum mă simt de vreo jumătate de an – ca într-un oraş străin, parcă rupt de restul republicii, unde trăiesc oameni cu o mentalitate pe care, cel puţin, nu o mai înţeleg.
Şi încă ceva. Nici măcar la Bălţi nimănui nu i-a trăsnit prin cap să “trântească” Pomul de Crăciun la câţiva metri de monumentul lui Ştefan cel Mare şi să-l transforme pe Domnitor într-un pitic înconjurat de ţorţoale sclipitoare. Unde mai pui că Pomului de Crăciun din Orhei, care a fost băgat în coasta monumentului lui Vasile Lupu, i-a fost înfiptă în vârf o stea. Nici nu ştiu dacă mai contează că e doar galbenă…
OBSERVATORhei
