OBSERVATORhei: Cum sunt PEDEPSIŢI cei de la putere

S-a spus şi se crede că cei care conduc R.Moldova nu vor mai primi nimic nemeritat din Europa şi asta le va fi pedeapsa dacă nu vor face reforme adevărate şi nu vor începe să facă câte ceva şi pentru popor.
S-a spus. Dar să credem?

Azi, auzim dinspre Ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc (cel despre care zilele trecute dintr-o investigaţie Rise aflam că şi-a tăinuit legătura cu afacerile cu mobilă în Italia şi nu numai) că ÎS Căile Ferate ale Moldovei vor primi 5 milioane de euro nerambursabili de la BERD. Asta, după ce întreprinderea a fost pusă pe brânci tot de alde Chirinciuc, încât lucrătorii sunt trimişi pentru zile întregi în şomaj tehnic.

Un alt demnitar din Guvernul Filip s-a arătat  zilele trecute alături de ambasadorul român Marius Lazurcă, în timp ce transporturile din România descărcau la Chişinău tone de zahăr, anunţat în valoare de 4 milioane de euro. Viceprim-ministrul Gheorghe Brega a promis că zahărul le va fi împărţit  moldovenilor săraci –  instituţionalizaţi  şi neinstituţionalizaţi – de către consiliile raionale, în prezenţa ONG-urilor. (Trebuie să credem că puterea din raioane nu e din acelaşi aluat cu puterea centrală, iar ONG-urile din „prezenţă” nu sunt pe lângă puterea raionalo-centrală ca şi Comsomolul Leninist pe lângă PCUS?).

Se mai şi promite, că va mai veni şi zahăr şi alte ajutoare umanitare în valoare de milioane şi milioane de euro.

Iată cu aşa pedepse se confruntă demnitarii moldoveni. Iar ei s-au şi speriat că se întinde elasticul cu 60 de milioane de euro din România şi cu banii din Europa, aşa încât se vor grăbi să îndeplinească de-adevăratelea tot ce le cer partenerii de dezvoltare, cum le place să spună, şi propriul popor.

S-au speriat si nu vor mai umili poporul cu pomene din străinătate, la care ne-au readus după o pauză de câţiva ani, ci vor întoarce miliardul furat, îi vor pune la zdup pe hoţi, nu vor fura mai departe şi nu le vor amesteca celor care vor să lucreze cinstit şi să trăiască decent.

OBSERVATORhei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago