Conducerea raionului Orhei ar putea accepta ca în anul 2022 să fie reabilitat drumul ce leagă satele Vâșcăuți și Susleni, cu ieșire la traseul spre orașul Orhei. Condiția este ca Guvernul să aloce mijloace financiare pentru asfaltarea unei părți a drumului. Acest răspuns l-au primit de la președintele raionului, Dinu Țurcanu, un grup de săteni din Vâșcăuți, care la ultima ședință a CR Orhei din nou au insistat ca să fie reparat anume acest drum, dar nu acel ce duce spre Jora de Mijloc.