Select your Top Menu from wp menus

Obligativitatea medierii judiciare ar putea fi exclusă din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova

Articolul care prevede obligativitatea medierii judiciare ar putea fi exclus din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Un proiect, care prevede aceste lucru, a fost aprobat în prima lectură cu votul a 61 de deputați.   

Modificările legislative au fost propuse pentru a elimina blocajele procesuale, generate de procedura obligatorie de mediere judiciară. Astfel, scopul proiectului este de asigurarea pe deplin dreptul la acces liber la justiție, excluderea barierelor procesuale rigide și ineficiente și reducerea semnificativă a duratei de examinare și soluționare a litigiilor civile.  

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Justiției, în perioada 2018 – 2021, au fost înregistrate peste 43 500 de procese de mediere judiciară. Dintre ele, doar 2,5 la sută s-au finalizat cu încheierea unei tranzacții de împăcare. Totodată, proceselor de mediere judiciară au o durată de până la nouă luni, pe când termenul maxim de examinare este de 45 de zile.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua.

sursa: multimedia.parlament.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/obligativitatea-medierii-judiciare-ar-putea-fi-exclusa-din-codul-de-procedura-civila-al-republicii-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19