Categories: PoliticȘtiri

Oazu Nantoi: R.Moldova se transformă într-o Coree de Nord a Europei

Situația din Republica Moldova balansează în pragul unei catastrofe. Statul de drept nu există, iar perspectiva alegerilor parlamentare este distrusă. Astfel, R. Moldova se transformă într-o Coree de Nord a Europei. Declarațiile au fost făcute de directorul de programe al Institutului pentru Politici Publice, Oazu Nantoi, referindu-se la decizia instanțelor de judecată privind nevalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău, transmite Radio Chișinău, care citează  agenția IPN.

„Ceea ce se întâmplă azi este extrem de grav. Statul de drept nu există, perspectiva alegerilor parlamentare este distrusă. Nu pot avea loc alegeri libere și corecte în situația în care este aruncat la gunoi votul în capitala Republicii Moldova, un drept fundamental. Și asta vorbește despre nivelul de degradare al acelui grup de persoane care impun asemenea decizii. Situația, în opinia mea, balansează în pragul catastrofei”, a declarat Oazu Nantoi în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Potrivit lui, ceea ce se întâmplă în prezent demonstrează că se merge conștient pe linia uzurpării definitive a puterii, izolării internaționale a Republicii Moldova. „Cine nu vrea să vadă acest lucru, lasă să se îmbete cu apă chioară”, a declarat Oazu Nantoi. În opinia lui, cetățenii s-au ales cu o clasă politică ce în mod cinic scindează și îi contrapune pe cetățenii Republicii Moldova conform celor mai diferite criterii.

Oazu Nantoi consideră că Republica Moldova se transformă într-o Coree de Nord a Europei pentru că ceea ce se întâmplă este strigător la cer și absolut incompatibil cu standardele Uniunii Europene. „Prin urmare, ne așteaptă cortina de fier și eu nu mă voi mira dacă vom fi lipsiți și de dreptul la circulație liberă”, a adăugat Oazu Nantoi.

Generalul Anton Gămurari, veteran al conflictului de la Nistru, consideră că guvernarea se teme ca de foc de asemenea oameni cum este Andrei Năstase, că dacă el vine la putere va lua măsurile necesare în incinta Primăriei cu cei care au încălcat până acum legile. „De aceea, frica lor este foarte mare mai ales că sumele care trec prin mâinile lor le permit acțiuni de acest gen”, spune Anton Gămurari.

Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care alegerile locale noi din capitală au fost declarate nevalabile. Decizia a fost pronunțată joi seara, 21 iunie, în timp ce în fața instanței, dar și în fața Primăriei, simpatizanții lui Andrei Năstase protestau cerând validarea mandatului primarului ales.

RadioOrhei

Recent Posts

Avertizare – cod galben/portocaliu de caniculă

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 26 – 27 iulie 2025, în nordul…

o zi ago

Uniunea Avocaților anunță posibila prelungire a grevei generale

Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova a aprobat, în ședința din 24 iulie 2025, proiectul…

2 zile ago

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea

În cadrul vizitei sale de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de…

2 zile ago

Un bărbat s-a înecat în Răut lângă Brăviceni

Un bărbat de 66 de ani s-a înecat în seara zilei de marți, 22 iulie,…

3 zile ago