Categories: AmuzantDivertisMonden

Oare gustăm cu… urechile?

Este deja un fapt cunoscut că judecăm gustul în funcţie de miros, dar acum oamenii de ştiinţă cred că gustul ar putea fi influenţat puternic şi de ceea ce auzim.

Mai multe experimente recente demonstrează acestă influenţă:
De pildă, un experiment interesant a fost realizat pe un eşantion de 20 de persoane, care au fost rugate să deguste diverse alimente în timp ce erau legate la ochi şi ascultau muzică. S-a observat că, atunci când subiecţii au ascultat muzică compusă din note înallte, au considerat caramelele pe care le-au gustat mult mai dulci decât atunci când au ascultat muzică formată din note joase.
Un alt studiu, coordonat de cercetătorul londonez Charles Spence, a dat de asemenea rezultate surprinzătoare. „Am reuşit să demonstrăm că, atunci când am ales combinaţii de arome concurente, precum îngheţată de ou cu şuncă, am fost capabili ca, prin redarea unor înregistrări cu sunetele găinilor de la o fermă sau cu sfârâitul şuncii în tigaie, să schimbăm percepţia oamenilor cu privire la aroma dominantă”, a declarat Charles Spence.
Un studiu similar a fost realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford. Ei au rugat o serie de voluntari să asocieze vinul, laptele şi alte alimente cu anumite note muzicale. Astfel, s-a constat că deserturile dulci sunt asociate cu note înalte, pe când mâncărurile cu gust de carne tind să fie asociate cu sunete joase.
Deocamdată, oamenii de ştiinţă nu pot explica motivul pentru care acest efect are loc, dar este evident că sunetele au un impact major asupra modului în care percepem gustul.
sursa: descopera.ro
RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago