Select your Top Menu from wp menus

O virgină din Republica Moldova costa 3000 de euro

Presa din România relatează despre arestul soţiei unui ex-demnitar înalt din ţara vecină , care era implicată în trafic de tinere din Republica Moldova.
Potrivit surselor judiciare de la Bucureşti Andreea Marta – soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al ex-preşedintelui ANAF, Marta făcea „comenzi pentru virgine” în Republica Moldova.
Pentru tinerele moldovence erau achitate şi câte 3.000 de euro, iar în Bucureşti gruparea ce trafica fetele obţinea şi 10.000 de euro.

În schimbul serviciilor sexuale, fetele traficate primeau între 300 şi 500 de euro.

Tinerele ce practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării, din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri, diferiţi cetăţeni străini bogaţi sau persoane din lumea mondenă.

Activităţile de prostituţie şi proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în Bucureşti, Tulcea, Braşov şi Călăraşi, dar şi în alte ţări – Italia, Elveţia, Principatul Monaco, mai susţin procurorii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-virgina-din-republica-moldova-costa-3000-de-euro/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19