O tânără de 23 de ani din raionul Şoldăneşti susţine că a fost violată de doi poliţişti din sat. Aceasta a depus o plângere la poliţie, iar dosarul a ajuns în gestiunea procuraturii.
Şeful procuraturii din Şoldăneşti, Petru Botnaru, a spus pentru ProTV.md că poliţiştii au fost identificaţi, dar nu şi reţinuţi. Ei urmează să fie audiaţi.
Totodată, s-a dispus şi o expertiză medico-legală, care urmează să stabilească dacă tânăra spune adevărul. Incidentul ar fi avut loc acum câteva zile.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…