O sută de instituţii medico-sanitare publice din ţara noastră îşi vor moderniza infrastructura în perioada anilor 2014-2015. Acestea au fost desemnate câştigătoare în urma primului concurs din anul curent de selectare a proiectelor investiţionale finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
Din numărul total de 100 de proiecte, 68 prevăd efectuarea reparaţiilor capitale în instituţiile medico-sanitare publice, 21 de proiecte – procurarea utilajului medical şi mijloacelor de transport, iar alte 11 sunt axate pe construcţia din temelie a noilor sedii.
Din cele o sută de proiecte, 76 au fost câştigate de instituţiile medico-sanitare publice din mediul rural, iar 24 din cel urban.
Pentru realizarea acestor proiecte, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM vor fi alocaţi peste 107 mln lei.
Menţionăm că la concursul din acest an au fost depuse 172 de dosare din partea a 157 de instituţii medico-sanitare publice.
În cadrul ediţiilor anterioare, desfăşurate în perioada anilor 2010-2013, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM au fost finanţate 218 proiecte.