Select your Top Menu from wp menus

O secție de endocrinologie, renovată din banii României a fost inaugurată la Institutul Mamei și Copilului

O secție de endocrinologie a fost inaugurată astăzi la Institutul Mamei și Copilului din capitală. Aceasta a fost renovată cu suportul Guvernului României, transmite MOLDPRES.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a specificat că banii din cadrul acestui proiect au fost utilizați în mod corespunzător. „Suntem foarte mulțumiți de ce am văzut aici. Bucuria acestui proiect trebuie citită atât pe fețele celor care lucrează aici, cât și ale copiilor care se tratează în cadrul secției. Vrem ca să existe condiții europene pentru toți copiii din țară, astfel vom continua pe aceeași linie și vom urmări pas cu pas evoluția rezultatelor proiectelor la care ne-am angajat. Mă bucur că de toate aceste proiecte vor beneficia anume cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Daniel Ioniță.

La rândul său, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș, a menționat că acest proiect este foarte important pentru sistemul de sănătate din țară.

„Este unica secție care tratează peste 10 600 de copii ce au patologii endocrinologice. Este o secție renovată modern și cu condiții foarte bune de întreținere a copilașilor. Vom continua modernizarea spitalelor pentru că suntem ferm convinși că dotarea cu utilaje tehnice și condițiile medico-sanitare publice influențează starea de sănătate a populației din Republica Moldova. Totodată, aceste lucruri le vom realiza în colaborare cu partenerii noștri externi”, a spus Grigoraș.

Prezentul proiect are o valoare de 2,1 milioane de lei, inclusiv 550 000 de lei pentru mobilierul secției.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-sectie-de-endocrinologie-renovata-din-banii-romaniei-a-fost-inaugurata-la-institutul-mamei-si-copilului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19