Rezoluția Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Legislativul României de susținere a țării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană a fost adoptată ieri la București, comunică MOLDPRES.
”Salutăm decizia Republicii Moldova din data de 3 martie 2022 de depunere a cererii de aderare, precum şi primirea chestionarului Comisiei Europene necesar emiterii avizului cu privire la cererea sus-menţionată, în data de 11 aprilie 2022. Susţinem parcurgerea rapidă a procedurilor de aderare şi armonizare cu legislaţia Uniunii Europene şi exprimăm întreaga disponibilitate a Comisiei Comune de a oferi sprijin, în acest sens, Guvernului Republicii Moldova. Încurajăm reformele şi evoluţia favorabilă a proceselor democratice din Republica Moldova. Solicităm recunoașterea cât mai grabnică a perspectivei europene clare a Republicii Moldova pe baza eforturilor şi progreselor înregistrate de aceasta”, se arată în rezoluţie.
Totodată, este încurajată continuarea dialogului bilateral amplu între România și Republica Moldova în vederea obținerii unui sprijin solid la nivel politic, diplomatic și instituțional din partea statelor membre ale Uniunii Europene, pentru accelerarea parcursului european al Republicii Moldova.
Membrii Comisiei consideră integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova un deziderat strategic pentru cele două state, în virtutea comuniunii de limbă română, cultură și tradiții, istorie comună și a legăturilor speciale de frățietate românească.
Pe 14 aprilie curent, la București a avut loc reuniunea Comisiei Comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, care s-a încheiat cu adoptarea rezoluției.
Din delegația Parlamentului Republicii Moldova la reuniune au făcut parte deputații: Petru Frunze, Vladimir Bolea, Veronica Roșca, Mihail Druță, Sergiu Lazarencu și Alla Darovannaia.