O parte din „miliard” a fost investită în Aeroportul Chişinău

O parte din miliardul de dolari sustras din sistemul bancar a fost returnată în țară și chiar a fost investită în Aeroportul Chișinău și nu numai. Acest fapt a fost anunțat în cadrul ședinței speciale a Parlamentului privind „furtul secolului”, de către Viorel Chetraru, șeful Centrului Național Anticorupție. „O parte din bani a revenit în țară, inclusiv în Aeroport. Comisia specială care se ocupă de investigarea acestui caz ne va relata cine sînt beneficiarii direcți ai acestor bani”, a spus el, citat de media din Chişinău.
Amintim că la sfarsitul lunii noiembrie în cadrul clubului de presă “Rezonanţă socială”, ex-premierul Valeriu Streleţ a declarat că până în prezent valoarea lucrărilor executate de compania “Avia Invest” la AIC nu a depăşit suma de 5 milioane de euro. Asta, în loc de 45 de milioane de euro cât urmau să fie deja investiţi, lucrările fiind finanţate inclusiv din veniturile obţinute de Aeroport şi nu din alte surse.
În august se anunţa că Milsami Orhei a primit donaţii de la Avia Invest în valoare de peste 9 milioane de lei.
În 2013, compania „Avia Învest” a primit în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău pentru 49 de ani. Peste un an, preşedinte al Consiliului de Administraţie al “Avia Invest”, care şi-a luat angajamentul unor investiţii totale de peste 244 de milioane de euro , a devenit actualul primar de Orhei Ilan Shor.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago