Select your Top Menu from wp menus

O parte din creanţele Băncii de Economii sunt datorii faţă de persoane implicate în delapidări

O parte din creanţele Băncii de Economii sunt datorii faţă de persoane implicate în delapidări. Aceasta este presupunerea care aparţine şefului misinuii Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer. Acesta mai spune că în acest caz restabilirea Băncii de Economii va permite acestor persoane să obţină şi mai mulţi bani din contul contribuabililor. Afirmaţiile au fost făcut într-o declraţie a reprezentanţei permanente a Băncii Mondiale în Moldova. Potrivit sursei citate Banca Mondială şi alţi parteneri de dezvoltare sunt gata să susţină programul de reforme din Moldova şi au recomandat autorităţilor măsuri urgente cu privire la unele chestiuni importante. Poziţia a fost anunţată în cadrul întrevederilor organizate de BM pe 16 iulie cu liderii celor şase partide reprezentate în parlament şi un grup al partenerilor de dezvoltare ai Moldovei. Anterior, Uniunea Europeană a anunţat că principala condiţie pentru reluarea finanţării Moldovei, în special a acordării suportului bugetar, este semnarea noului program cu FMI de către noul guvern. În acelaşi timp, BM a anunţat că nu va acorda Moldovei $45 mln, prevăzute pentru susţinerea bugetului în 2015, până nu va vedea măsuri radicale de reglementare a problemelor din sectorul bancar. Şeful reprezentanţei BM în Moldova, Alex Kremer, a menţionat că BM mai recomandă autorităţilor Moldovei să lichideze trei bănci în care a fost instituită administrare specială – Banca de Economii, Banca Sociala şi Unibank. El a subliniat că orice încercare de naţionalizare sau recapitalizare a Băncii de Economii va duce nu doar la majorarea cheltuielilor directe ale bugetului de stat, dar şi va crea din nou risc de utilizare a banilor contribuabililor pentru acoperirea pierderilor ascunse şi potenţialelor viitoare pierderi.