Select your Top Menu from wp menus

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia a fost publicată zilele trecute în Registrul de stat al actelor locale.
Potrivit documentului administratorul interimar al întreprinderii, până la organizarea unui concurs de selectare a conducătorului, va fi Avelin Tabarcea, cel care în toamna anului trecut a încercat să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale în calitate de candidat independent, dar a fost refuzat de CEC pe motiv că era membrul unui partid afiliat cu Ilan Șor.
Salariul lunar brut al lui Tabarcea va constitui 19360 lei. Întreprinderea are un capital de doar 5 mii de lei, iar în gestiune economică îi sunt transmise bunuri de peste 32 milioane de lei, pe care Consiliul Municipal Orhei le-a primit anterior din partea Consiliului Raional Orhei, cel care este fondatorul Î.M ”Complexul Sportiv Raional Orhei”, administratorul căreia este același Avelin Tabarcea.