Select your Top Menu from wp menus

O nouă inițiativă a lui Ilan Șor: de azi la Orhei se permite a fura, dacă te împarți

Orheiul continua să fie în fruntea țării cu initiative îndreptate spre beneficiul cetățeanului, venite din partea lui Ilan Șor și echipei sale pe care unii invidioși o numesc grup criminal organizat.

Întruniți ieri în ședințe extraordinare Consiliul Raional Orhei și Consiliul Municipal Orhei au votat, la inițiativa lui Ilan Șor, pentru un nou program destinat orheienilor – ”Fur, dar mă impart”. Esența programului constă în faptul că autoritățile publice locale nu se vor mai adresa organelor de drept atunci când din bunurile publice aflate în administrarea acestora se va fura. Condiția este însă ca o parte din bunurile și banii furați să fie împărțițe cu alți locuitori ai Orheiului.

Conducătorii celor două administrații publice locale au menționat că astfel toți orheienii vor simți grija și mai mare din partea lui Ilan Șor și au exemplificat cum va funcționa programul. Astfel, oricine va putea fura din birourile și automobilele care aparțin Primăriei și Consiliului Raional, dar o parte din aceste bunuri furate vor trebui împărțite vecinilor sau rudelor. Unul dintre cele mai ambițioase proiecte propuse de Șor este cel al furturilor de la Orheiland, astfel ca în fiecare cartier al orașului să apară câte un mini-Orheiland.

Un ajutor de nădejde, promit autoritățile, va veni și din partea membrilor Gărzii Populare, care vor ajuta fizic la căratul și încărcatul bunurilor de către cetățenii implicați în realizarea programului. ”Doar furând și împărțindu-ne vom putea aduce o prosperare mai mare în casele noastre” a menționat printre altele primarul de onoare al Orheiului, Ilan Șor, în intervenția sa video din timpul votării proiectului.

Textul reprezintă un pamflet de 1 aprilie – ziua păcălelor și a glumelor


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-noua-initiativa-a-lui-ilan-sor-de-azi-la-orhei-se-permite-a-fura-daca-te-imparti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19