Categories: RegiuneSocialȘtiri

O nouă casă pentru alți patru beneficiari ai Casei Internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei

Astăzi, la Orhei a fost inaugurat serviciul social pentru persoanele cu dizabilități mintale – locuință protejată nr.2. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, beneficiari ai locuinței sunt patru tineri: Marcel, Serghei, Victor și Ivan, care au fost abandonați de la naștere și au trăit pînă acum în cadrul instituției rezidențiale.
         La evenimentul de inaugurare a participat Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraș. Potrivit oficialei, prin dezvoltarea serviciilor sociale alternative îngrijirii rezidențiale se asigură incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități mintale în comunitate, prin trai independent. Deschiderea caselor comunitare face parte din planul ministerului de dezinstituționalizare a persoanelor din internate și de transformare a internatelor.

În locuinţa protejată  tinerii  îşi vor forma abilităţi de gospodărit (prepararea hranei, spălarea veselei, spălarea şi sortarea hainelor, curăţirea spaţiului), de comunicare şi gestionare a resurselor financiare. De asemenea, tinerii vor fi susţinuţi în identificarea unui loc de muncă precum şi în menţinerea acestuia, dată fiind nevoia de a contribui şi acoperi o parte din cheltuielile curente pentru întreţinerea serviciului. Persoanele plasate în acest serviciu vor fi asistate de către asistenţii sociali sau lucrători sociali, în funcţie de nevoile individuale identificate. „Locuința protejată” a fost procurată din sursele financiare ale instituției rezidențiale.

            Ministerul a început procesul de dezinstituționalizare și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități mintale că în  anul 2008. Pe viitor se prevede că Casa Internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei va fi transformată dintr-o instituție publică în una prestatoare de servicii sociale de tip rezidențial pentru persoane cu dizabilități în funcție de nevoile individuale bazate pe suport centrat pe persoană

 

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

4 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

4 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

5 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

5 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

7 zile ago