Select your Top Menu from wp menus

O misiune FMI va discuta măsurile de reformă la Chișinău între 23-27 mai

O misiune a Fondului Monetar Internațional se va afla în Moldova în zilele 23-27 mai, dar nu va avea mandatul de a negocia vreun nou acord de creditare, se spune într-un comunicat de presă al reprezentanței permanente FMI în Moldova. Obiectivul misiunii condusă de Ivanna Vladkova-Hollar va fi de a „continua dialogul” și „discuțiile despre măsurile de reformă” propus de guvern, se spune în comunicat. Într-un interviu acordat la Washington Europei libere, ministrul economiei, Octavian Calmâc, a spus că Moldova este pregătită să înceapă negocierile cu FMI. „Noi suntem pregătiți, inclusiv prinalegerea unui nou guvernator (al Băncii Naționale), care a avut loc în 11 aprilie”.

O delegație FMI a vizitat Moldova în luna februarie, tot ca să evalueze reformele. Luna trecută premierul Pavel Filip spunea că speră ca o misiune FMI să vină la Chișinău cel mai târziu în vară. Filip a spus tot atunci că discuțiile cu FMI sunt necesare în primul rând pentru deblocarea creditului de 150 de milioane de euro de la România și a ajutorului financiar din partea UE. Bruxelles-ul și Bucureștiul au condiționat reluarea asistenței financiare pentru Moldova de inițierea la Chișinău a unor reforme reale privind justiția și combaterea corupției.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-misiune-fmi-va-discuta-masurile-de-reforma-la-chisinau-intre-23-27-mai/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19