Poliţiştii cercetează 23 de persoane cu vârstele între 19 și 60 de ani care sunt bănuiţi de comercializarea drogurilor, relatează Radio Orhei cu referire la serviciul de presă al MAI .
Potrivit sursei citate din comercilizarea drogurilor membrii grupării, obțineau un venit ilegal zilnic de 25 000 lei, iar lunar de peste 700 000 lei.
În fruntea acestei grupări criminale, specializate în fabricarea şi comercializarea opiului acetilat în proporţii deosebit de mari pe teritoriul ţării, se afla o locuitoare din orăşelul Vatra, în vârstă de 50 de ani. S-a stabilit că gruparea a activat mai bine de 10 ani.
Şase membri ai acestei grupări au fost învinuiţi oficial.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…