O scrisoare adresată primarului Ilan Shor, la care sunt anexate şi câteva fotografii, a fost expusă pe o reţea de socializare de către părintele unui copil care frecventează grădiniţa nr.6 din Orhei. Autoarea scrisorii, care este datată cu 16 noiembrie, regretă că după o inundaţie care s-a întâmplat în grădiniţă încă pe data de 4 noiembrie, nu a urmat nicio reacţie din partea autorităţilor. Astfel, sănătatea copiilor este pusă în pericol de mucegaiul, umiditatea şi mirosul specific din unele încăperi, scrie petiţionara, care mai atrage atenţia şi la pericolul pe care îl prezintă în aceste condiţii prizele şi intrerupatorele de curent electric .
Scrisoarea şi pozele făcute la grădiniţa din cartierul Bucuria al oraşului au ajuns şi pe site-ul Deschide.md, unde se menţionează că la solicitarea redacţiei, din anticamera administraţiei publice de la Orhei s-a răspuns că aici abia în ziua respectivă au aflat despre situaţia de la grădiniţa nr. 6 şi că în mod urgent vor întreprinde măsuri pentru soluţionarea problemei.